sâmbătă, 23 octombrie 2010

Fara zahar

Am inceput de ceva vreme sa scriu intr-un caiet (unii i-ar spune "jurnal") tot ce-mi produce fericiri. Singuratatea care ma inconjoara la tot pasul ma determina sa venerez putinele momente in care ma simt vie. Rad uneori cu pofta, dar ma intristez repede cand imi aduc aminte cu cate sacrificii imi uit apasarile, uneori ma simt linistita stiind ca undeva, cineva inca mai are increderea pe care altii si-au pierdut-o, iar alteori cand am parte de prea multa iubire sau rasfat simt ca plutesc si ma ciupesc mereu ca sa vad daca nu cumva visez. Si atunci ma intreb: chiar e nevoie de atatea impedimente ca sa pot pretui binele(care o fii el)? Si ma mai intreb: de ce ti se mai ivesc iubiri daca nu te poti bucura de ele cum ar trebui? Care-i solutia deci? Renuntare sau fericire partiala?
Revenind la caietul meu. Pastrez in el: amintirea ultimei dati cand te-am vazut ( a fost demult), plimbari,planuri, promisiuni, imbratisari si nu in ultimul rand.... Caietul asta sunt sigura ca imi va aminti mereu cate ceva din putinele mele fericiri.


Ps. Astazi soarele mi-a gadilat pielea.

Un comentariu:

Lacrimi sterse spunea...

si eu am avut doua caiete tip ''jurnal'' din pacate.... nu le mai am :(